Close

Solicita o oferta

Dorina Dimagli – Interior Design
Sos Pipera-Tunari Nr.131, Voluntari (Ilfov)
dorinadimagli@gmail.com
0722 305 558

Soluții de amenajare a spațiilor mici

Cu siguranță, în casa ta există cel puțin o zonă a cărei existență o conștientizezi mai puțin, dar care are potențial pentru a fi personalizată sau reinventată. Chiar și cele mai obișnuite activități pot fi transformate în momente cu adevărat speciale, prin reorganizare și redecorare.

Holul de la intrare

În momentul în care te întorci acasă și închizi ușa în urma ta, este important nu doar să știi că te-ai întors acasă, ci să te și simți „ca acasă”. Prima senzație pe care o ai influențează starea generală ulterioară. Un hol bine organizat, cu spații dedicate cheilor, pălăriilor, hainelor, pantofilor, umbrelelor etc. trebuie să fie eficient, dar și armonios. Este foarte important să alegi elemente care nu ocupă mult spațiu, dar care sunt bine compartimentate, astfel încât holul tău să nu dea senzația unui depozit din care abia aștepți să ieși. Odată organizate obiectele de uz curent, nu mai rămâne decât să adaugi unul-două elemente de decor care să îți bucure privirea. Poate fi și doar o vază cu flori, o oglindă sau un tablou. Poți alege, de asemenea, pentru depozitare, elemente de mobilier care au și rol decorativ. Important este ca acest spațiu de trecere să nu devină supraîncărcat.

Colțul de lectură

În cazul în care nu dispui de un spațiu foarte mare și în ciuda faptului că o carte poate fi citită aproape oriunde te-ai afla, momentul tău de lectură merită să se desfășoare într-un spațiu dedicat. Poate fi un colț din living, în care să existe un fotoliu elegant și confortabil, într-un stil diferit față de restul mobilierului, alături de un corp de iluminat. Astfel, poți beneficia de spațiul tău de liniște personalizat, pentru momentele de pauză binemeritate.

Colțul pentru cafea

Chiar și într-o bucătărie cu dimensiuni reduse, îți poți amenaja un mic spațiu pentru cafea. Fie că împărtășești acest moment cu cineva apropiat sau nu, zona dedicată (o măsuță de cafea și o banchetă îngustă sau două scaune minimaliste) te îndeamnă să îți savurezi cafeaua cu plăcere și în tihnă, în timp ce îți reîncarci bateriile pentru provocările unei noi zile. Un serviciu de cafea elegant, pe gustul tău, va adăuga un plus de valoare acestui moment.

Balconul

Dacă ai o casă cu balcon, este de evitat să îl transformi în depozit. Elimină din acest spațiu obiectele inutile sau care își pot găsi locul altundeva. Dacă nu ai încotro și chiar nu poți să îl eliberezi complet, atunci împarte acest spațiu în două, cu ajutorul unui paravan. Astfel, separi zona utilitară de zona pentru relaxare. Aceasta poate fi amenajată după gustul tău cu doar câteva elemente: șezlong, măsuță sau consolă etc. Încă o soluție potrivită pentru  astfel de spații poate fi o băncuță cu ladă de depozitare, pe care să te poți așeza. În cazul în care iubești plantele, îți poți crea aici un mic colț de natură, chiar dacă trăiești în mijlocul orașului. Poți combina plantele decorative cu cele aromatice, pe care să le folosești proaspete, atunci când gătești.

 

Admin

About Admin

ATELIER DE DESIGN

Dorina Dimagli - Interior Design

Sos Pipera-Tunari Nr.131, Voluntari (Ilfov)

dorinadimagli@gmail.com

0722 305 558

© 2019 DorinaDimagli.ro / Partener Oficial Divani & Sofa