Cum şi de ce să optăm pentru mobila de calitate
Există foarte multe reguli, nescrise pentru amatori şi scrise pentru designerii calificaţi (şi, uneori, şi invers), privind amenajarea optimă a unei locuinţe. Iar pentru că acestea cresc exponenţial cu diversitatea nevoilor particulare ale spaţiului care trebuie amenajat, enumerarea lor ar fi, cu siguranţă, imposibilă. Şi, cu atât mai mult, analiza acestora. Însă indiferent de specificul locuinţei pe care vreţi să o amenajaţi, câteva din aceste reguli devin priorităţi universale. Cea mai simplă dintre acestea vizează calitatea, cea mai pragmatică vizează economia, iar cea strict estetică vizează armonia ansamblului. Şi acestea conlucrează la definirea unui spaţiu corect amenajat. Şi convenabil.
De la economia de spaţiu la economia spaţiului
Există locuinţe sau încăperi care au în primul rând, din punct de vedere funcţional, nevoie de o economisire a spaţiului şi locuinţe care nu au această nevoie. Iar dacă în cazul primelor putem vorbi despre o economie de spaţiu, în cazul celorlalte putem vorbi despre economia spaţiului. Adică despre felul în care gestionăm acest spaţiu pentru ca ansamblul final să fie mulţumitor deopotrivă din punct de vedere funcţional şi estetic. Şi chiar dacă aceste două trăsături par distincte, există un punct în care se suprapun definind nu numai cele două tipuri de locuinţe, ci toate spaţiile în general.

Pentru că din punct de vedere al rezultatelor, ambele amenajări au acelaşi efect, anume un spaţiu aerisit care insuflă libertate de mişcare şi creează acea senzaţie specială de eliberare, de lipsă a constrângerilor care prefigurează relaxarea. Şi care captează, totodată, şi ceva din imensitatea spaţiilor monumentale a căror atmosferă trimite ireversibil la fast şi grandoare. Din acest motiv, elementele de mobilier trebuie alese în aşa fel încât să nu încarce sau să aglomereze în niciun fel spaţiul, ceea ce înseamnă deopotrivă un câştig estetic şi un confort psihic, dar şi un câştig financiar. Pentru că, evident, mai puţină mobilă înseamnă şi mai puţină cheltuială.
Şi de la economia spaţiului la cea financiară
Pe firul raţionamentului de mai sus se ajunge lesne la concluzia aproape magică conform căreia mai puţină cheltuială aduce un plus de stil. Deoarece dacă un spaţiu aerisit este mult mai valoros din punct de vedere estetic decât unul îngrămădit şi sufocant, iar mai puţine piese de mobilier înseamnă o cheltuială mai mică, printr-o simplă deducţie logică, amenajarea unui spaţiu de bun gust va fi mai economică. Da, însă doar atâta timp cât această amenajare nu face rabat de la calitate. Pentru că aceasta este cea care face, până la capăt, diferenţa între un spaţiu aerisit doar ca expresie funcţională a necesităţii de mişcare şi unul, cu adevărat, elegant amenajat.

Aşa că pentru ca magia enunţului să se aplice şi la spaţiile pe care le desemnează, calitatea mobilierului este un ingredient absolut indispensabil. Şi cu atât mai accesibil cu cât se respectă tocmai dezideratele bunului gust. Iar acest lucru este valabil pentru orice locuiţă, fie ea generoasă ca suprafaţă sau nu. Reducând accesorizarea inutilă sau redundantă şi înlocuind mobilierul excesiv cu piese de mobilier de calitate, nu numai că asigurăm o bună economie a spaţiului şi o economie a bugetului, dar şi coerenţă şi autenticitate bunului gust şi eleganţei. Iar acesta nu poate fi, cu siguranţă, decât cel mai potrivit şi convenabil mod de a ne amenaja locuinţa.